Te voi iubi întotdeauna.

Stiu ca nu am fost eu cea care sa te sune in fiecare zi. Nu am fost cea care sa isi ceara scuze, sa aiba rabdare, sa isi lase orgoliul in spate. Nu am fost si nici nu voi putea fi vreodata cea care a doua zi se poate preface ca nu s-a intamplat nimic. Nu am fost cea care sa fie mereu de acord cu ce spui tu. Nu am fost cea care sa nu iti critice nimic din ce faci. Nu am fost cea care sa depinda de tine. Nu am fost cea care sa nu poata fara tine, nu am fost cea care nu se descurca singura, si nici nu am sa fiu vreodata. Nu am fost cea care te-a iertat usor. Nu am fost cea cu care nu te certi niciodata, si nici cea care nu iti spune lucruri vrute si nevrute. Nu am fost cea care te-a lasat sa faci totul de capul tau. Nu am fost cea care sa iti asculte sfaturile de fiecare data…si in niciun caz, nu voi fi cum vrei tu.

Dar sunt si am fost eu, si am fost acolo pentru tine, intotdeauna. Am fost cea care nu ti-a intors niciodata spatele. Am fost cea care nu a avut niciodata puterea sa te lase. Am fost cea care era capabila sa te asculte ore intregi, oricat ar fi fost ceasul, indiferent ce prostii debitai. Am fost cea care ti-a vrut intotdeauna binele. Am fost cea care a incercat intotdeauna sa te tina departe de ce ea stia deja cum e, chiar daca poate nu ai stiut niciodata. Am fost cea care ar fi fost capabila sa faca orice, ca sa iti fie bine. Am fost cea care a lasat totul in spate, pentru tine. Am fost cea care a stat o ora intreaga si s-a uitat la tine zambind, in timp ce tu dormeai. Am fost cea care nu te-a mintit niciodata, indiferent ce consecinte a avut adevarul. Am fost cea care nu ti-a dat drumul niciodata. Am fost cea care a cedat intotdeauna scuzelor tale, a cedat intotdeauna cand a auzit “Nu o mai fac”, desi stia foarte bine ca o vei face din nou. Am fost cea care nu a dormit nopti bune nestiind ce faci, daca esti bine sau daca o mai iubesti. Am fost cea care te-a iubit, sunt cea care te iubeste, si am sa fiu tot cea care te va iubi…cate altele crezi ca au fost, sunt, sau vor mai fi?

Goodbye, dear – sincerely, it`s been a pleasure.

-not so Forever Yours-

Din gol în gol

parca ieri zambeam si chicoteam, impachetam bagaje pentru a pleca odata de aici.
parca tot ieri aflasem ce s-a intamplat, si cu bagajele facute, porneam spre marea inspumata.
cred ca tot ieri vroiam sa dau dracului toate bagajele, si sa merg dupa tine. da… cred ca ieri a fost asta.

azi mi-am pierdut sufletul. si cred ca… si zambetul. dar am primit ceva frumos in schimb: un gol. un gol enoooooorm de mare si greu.
cum poate fi un gol enorm si greu? daca e gol nu are cum sa fie greu, dar nici usor nu e…

maine o sa-mi pierd toate sentimentele. le dau la schimb cu niste goluri mai mici. e o afacere buna. eu dau tot ce am mai bun si primesc un gol sau mai multe.
nu, nu e un nimic. adica nimic e nimic, un gol e ceva. nu e cine stie ce, dar nu e nimic. e doar un gol.

poimaine o sa las totul in urma, si-am sa fiu eu golul meu. am sa zambesc cand nu am de ce, si-am sa plang cand nu e cazul. de fapt, n-am sa mai plang. am sa ma mint si-am sa uit.

imi pare rau…

Străin iubit

Te trage, egoist, spre el.

Bună, străine. Eu te iubesc.

Bântui liniștită banca pe care stai – da, ai stat mereu pe ea,- și pleci ochii spre solul umed. Te-am mințit. Tu nu stai pe bănci. Băncile sunt tăiate din copaci minori pentru oameni ocupați și oameni în apus, a căror esență este-nfiorată-n aripi de pasare sedentară și plumburie, iar noi suntem încă tineri.

Atît de tineri…

Întorci capul după tălpile mele dezgolite, și, deși juri în ființa ta că le păstram cuminte în poala ta, vezi numai două becuri albe pe o pînză beată de culoare: eu și locul pentru tine. Pașii ți se supun încet, recunoscându-ți împărăția, și cad în existența mea, dar cad și eu cu tine. E destul spațiu pentru două inimi în închipuirea unui abis al necuvântătorilor, în care și noi tăcem sacri aievea unor stele grele și sculptate. Lasă-mă să-ți țin capul într-un sărut! Nu aș vrea să-ți pierzi privirea în negura pe care o luminăm.

Suntem ultimele flăcări ale unui soare neînțeles și căzut sub lume, suntem particule din el… Cine ne-a înțeles vreodată pe noi, cei care posedăm o ardere atît de stinsă, cine ne-a lăsat să umplem spațiul dintre geamul și pervazul lor pustiit, cine ne-a așteptat în albă maturitate pe un scaun din fața unei case albastre?

Mi-ai reproșa dacă ți-ar veni cuvintele acasă și ai ști unde ai existat atunci, fără mine? Cuvintele sunt frumuseți orbite… Nu ai decît să faci dragoste cu eternitatea dintre litere – golul pentru firea ta – ca să-și deschidă sertarul cu praf de vise și să-ți arate unde e adevăr și unde e paralela lui dulce.
Dar singura paralelă, aici, sunt eu.Te invadez, evadez din tine, te inspir, te expir. Aici, pot fi tot și peste tot, o gravă încălcare a cărților cu reguli ale existenței pe care le-ai ascuns în tine, dar știi că în vene-ți curge apă din gândul meu amar și societatea tot în mine s-a reîncarnat, dar îți ajunge cât sunt eu. Pentru că sunt pentru tine.

Pentru tine…

-> ?

De ce el?

Mereu mă întreb asta. Şi răspunsul este de fiecare dată acelaşi şi are de fiecare dată o încărcătură din ce în ce mai mare de convingere. Certitudinea că îl iubesc şi că mă iubeşte.

Sunt conştientă că viaţa îmi rezervă multe surprize. Înainte aveam impresia că fiecare băiat de care mă îndrăgosteam este alesul, şi că alături de el viaţa este mult mai uşoară. Acum totul este diferit.

El nu este alesul,şi alături de el viaţa nu este uşoară. Lângă,alături,cu – el – totul este complicat şi diferit din orice punct de vedere. Absolut totul… Pentru că…

Pentru că atunci când eşti cu capul în nori mai şi cazi,pentru că atunci când iubeşti mai şi suferi,pentru că atunci când te joci cu focul te mai şi arzi.
Sunt anumite lucruri pe care nu vrem să le recunoaştem,sunt anumite persoane de care nu vrem să ne amintim sau să le rostim numele..sunt momente în care vrem să ne izolăm şi să ne închidem în noi..dar oare când a dat roade metoda asta?
Sunt momente în care vrem să ţipăm de fericire sau tristeţe..şi suntem reţinuţi..ce ne opreşte de fapt să ne dezlănţuim şi să dăm frâu liber acţiunilor noastre?
Pentru că la fel ca ploaia de vară problemele sau momentele triste vin şi pleacă la fel de repede.Pentru că atunci când eşti rănit eşti învăţat să-ţi lingi rănile singur..dar oare te-ai gândit că ar fi mai bine să o faci având pe cineva lângă tine?
Pentru că singurătatea este tristă si nesatisfăcătoare îmi doresc schimbare,pentru că pot fi altfel decât aşa şi pentru că nu există “nu pot” există “nu vreau” sau “nu simt nevoia”..Pentru că există “te iubesc” şi “iartă-mă” în acelaşi timp,nu văd de ce nu le-ai rosti având un scop care să ducă la un rezultat mai bun.Pentru că există goluri şi lipsuri,pentru că există momente de meditaţie,pentru că există regrete,pentru că există fericire şi tristeţe pentru că nu există nimic perfect.Pentru că nu sunt frumoasă tot timpul şi pentru că sunt fericită mai mult cu tine decât singură. Pentru că pot încerca să zâmbesc chiar şi atunci când nu am chef şi pentru că pot spune “te iubesc” chiar dacă nu vorbeşti cu mine.Pentru că mi-e dor de tine şi pentru că îmi trec mii de gânduri prin cap.Pentru că urăsc basmele şi finalurile fericite[perfecte] pentru că vreau să râd mai mult,pentru că vreau să iubesc mai mult,pentru că vreau să mă descopăr şi pentru că vreau să mă descoperi.Pentru că din greşeli învăţăm şi prin greşeli iertăm.Pentru că pentru mine nu există”Gata,renunţ”,ci există”Nu-i nimic!Mergem mai departe împreună”, sau eternul “ O să fie bine “. Pentru că am nevoie de tine , ai nevoie de mine şi pentru că urăsc să ştiu că nu pot fi lângă tine. Pentru că visele se pot împlini atunci când crezi cu adevărat că pot deveni reale şi pentru că coşmarurile trec odată cu fericirea.Pentru că nu pot adormi fără să-mi spui “Noapte buna şi te iubesc”,pentru că realizez prea târziu ca tu eşti motivul pentru care sunt diferită,pentru că mă subestimez şi pentru că pot schimba lumea dacă închid ochii şi îmi doresc cu adevărat asta.
Pentru că nu am renunţat la ce îmi place şi pentru că am reuşit [mai mult sau mai puţin] să fiu mai optimistă.Pentru că îmi place culoarea ochilor tăi şi zâmbetul tău. Pentru că acum mă gândesc la tine şi încep să plâng[plâng pentru că regret].Pentru că în final tot te iubesc. Şi pentru că îmi doresc să evoluez ,  să evoluăm.

Poate dacă nu-l iubeam atât de tare nu mai simţeam teama pe care o simt mereu.

Urăsc să fiu atât de vulnerabilă şi să plâng mereu ca un copil mic. Pentru că după orice “Hello” urmează un “Goodbye”.

Nimeni nu ştie ce se poate întâmpla cu noi mâine. Eu ştiu.

23 Ianuarie – Ziua mea !

Când îţi doreşti ceva cu adevărat,tot unviversul conspiră pentru îndeplinirea dorinţei tale.

Îmi amintesc că acum 1 săptămână, zi de zi mi-am dorit ca pe data de 23 ianuarie – de ziua mea – să ningă.

În această dimineaţă m-am trezit, şi am rămas umită când am văzut că fulgi mari şi fulgi mici cădeau din cer. [ Thank You for the lovely snow you've been giving me this winter. ] Dansau uşor lipindu-se de geam. În ochi mi s-a instalat strălucirea care mi-a lipsit atâta timp. Ninsoarea a fost cel mai frumos cadou de ziua mea !

Afară era iarnă, dar în sufletul meu primăvară. Azi fost cea mai frumoasă revedere cu el de anul acesta, şi cea mai frumoasă zi de naştere a mea.

Ninge și acum, iar mie nu îmi e frig. Și sunt atentă, pentru că îmi place să fiu întotdeauna atentă atunci când ninge. Și știu că, la un moment dat, cineva o să-mi prindă mâna să o țină la căldură aşa cum ai făcut tu.
Cineva o să știe cât de frumos ninge!

Mi-e dor de tine de fiecare dată când ninge… Și la fiecare ninsoare știu că, undeva în lume, ție îți e mult prea frig….

Te iubesc.

Hai…

Astazi, singura am strabatut straziile orasului, l-am strabatut fara a cauta ceva, cu ochii inchisi, dureros de caprui, infinit de fericiti.

Caldura asfaltului m-a patruns pana in adancuri, uscata, cu parfum de campuri arse si clipe fugare, trecatoare, cu sunet de pasi dintr-un suflet spre altul.

Valuri toride de oameni s-au aruncat peste mine, privindu-ma. Mi-au privit pentru prima data buzele, haotic de rosii, mi-au cautat, mai apoi, cu atentie petele rosii din vestimentatie, de pe unghii, de pe suflet pentru a-mi asorta cu ceva buzele fierbinti. Din cand in cand mi-am muscat, nesatula, buza de jos si erai acolo. Sarutul tau, înca proaspat ca si un prosop abia spalat, rascolindu-mi fiecare por, fiecare cuta a buzei- de jos.

Dogoritori, oamenii m-au privit astazi prin fiecare colt, umbra sau loc deschis. Iar eu, eu am inchis ochii intr-un portocaliu intens, pasind mai departe ca pe un esafod invechit prin orasul ce azi mi-a parut ciudat pentru prima oara.

In locul tau am ramas noi, nu eu , nu gol , ci noi, asemenea unui copac cu scoarta inmiresmata, asemeni unei linii infinite. In locul nostru va ramane, probabil, gol, vor ramane oamenii ce-mi vor cauta zi de zi buzele de un rosu indecent pe straziile aspre,  ce-mi vor rechema prin cotloane impaienjenite glasul, privirea, nesatul de calda.

Iar acolo, acolo unde vom fi, infinit de impreuna, vicios de indragostiti, indecent de plini unul de altul, acolo,  vom inchide ochii lasand oamenii dogoritori si viscoliti de clipe  sa ne judece pe rand, impreuna sau pe bucati.

Iubitule hai sa inchidem ochii- ia pipa si fumeaza cu mine fericirea acestei clipe- de la o buza la alta

Mesaj către tine…

Nu te cunosc şi nici nu sunt atât de sigură că aş vrea să te ştiu…dar uneori cochetez cu ideea…

Da,aş vrea un loc de veci în inima ta! Asta în cazul în care tu ai fii exact ce îmi lipseşte mie!

Şi doar atunci când tu,poate surprins şi amuzat constaţi că eu sunt cea ce îţi… “lipseşte” ţie !

Un loc de veci în inima ta unde să vin dezbrăcată de toate timidităţile mele…de toate cele ce le-am trăit până acum şi cu ajutorul tău nepreţuit să le ordonez în sertăraşe mici…şi să arunc tot ceea ce nu îmi mai trebuieşte…balastul vieţii mele.

Da,poate că vei fii o perioadă…doctorul suferinţelor,dar şi frustrărilor,dar şi fericirilor mele…dar tu mă vei vindeca şi-mi vei spune…gata…tot ce-ai trăit vom lăsa în trecut…şi vom trăii o viaţă nouă…alături de tine…

” Când îţi doreşti ceva cu adevărat, tot universul conspiră pentru îndeplinirea dorinţei tale. “

Amorul culorilor

Mi-e dor de tine…Mai dor decât mi-a fost ieri seară şi poate mai puţin decât îmi va fi mâine dimineaţă. Ca să nu-ţi mai simt lipsa atât de tare, am lăsat două pensule să facă dragoste în imaginea ta, în alb, albastru şi verde. A fost iubire multă acolo, cu pete umede pe cearceafurile de mătase. Sufletul meu le-a privit de undeva din depărtare, fiind mai timid şi atunci când dragostea lor era val imens peste plaja goală a realităţii noastre, îşi astupa ochii cu palmele lui calde. Obrajii îi zvâcneau de ruşine. Când culorile şi-au terminat împerecherea sacră, s-au prins degete de degete asudate şi au început să valseze în jurul lui.Sufletul era speriat, dar nu reuşea să-şi desprindă privirea nici măcar o clipă de la jocul hipnotic: albastru se ondula în linii albe şi verzi, verdele făcea piruete albastre, iar albul alerga printre ele, împiedicându-se la fiecare pas de verde şi albastru. Am încercat să-mi fur sufletul de acolo, dar el tot de tine era lipit şi tu de pata de pe pensulă. Albul a devenit cearceaf şi s-a înfăşurat strâns în jurul nostru. Ne-a prabuşit apoi în patul moale ce acum trei minute era ocean în care te scufundai cu peştii cântându-ţi la pian în ureche. Era un pat de alge verzi-albastrui sau brun-roşcate. Culorile ne-au sărutat apoi buzele, făcând aerul să naufragieze undeva departe şi clepsidra s-a spart în mii de bucăţi. Gura mea albastră era lipită de cea verde a ta. Nisipul a devenit şarpe şi s-a încolăcit în jurul picioarelor noastre, ispitindu-ne să-mi dezvirginez sufletul. Limba lui bifurcată ne gâdila tălpile goale, iar noi râdeam. Eu, sufletul, tu, culorile.

Se face frig, iubitul meu

Se face frig,iubitul meu…îmi bate-n geam o iarnă,
Copacii goi sunt astăzi trişti…şi-ncepe-ncet să cearnă
Mi-e dor  de  braţul tău cel cald să-mi mai aline dorul
Culcându-mi capul pe-al tău piept să retrăim amorul.

E mult de-atunci…eram copii şi am crezut în tine
Nici tu nu-nţelegeai ce spui…Era aşa de bine!
În două vise ce aveam se împletea iubirea
Dar peste ani s-a aşternut tăcută,amintirea.

Mi-e dor iubite de-un sărut…Ce drept eu am a spune?
Doar o  străină am rămas pierdută-n marea  lume…
Îl rog pe bunul Dumnezeu să-mi spună dacă poate
Măcar dacă eşti fericit…şi-apoi merg mai departe…

Rămâi mereu al meu iubit şi voi pastra în minte
O dragoste fără păcat cu două jurăminte:
Tu ai promis c-ai să revii într-un târziu de iarnă,
Eu n-am promis,dar te-am iubit şi-ncepe-ncet să cearnă…
Se face frig iubitul meu,adorm în gând cu tine,
Mai sper că-n sufletul tău bun,e loc şi pentru mine…

Vreau să iei parte la visul meu.

Vreau să iei parte la visul meu. Vreau să fii acolo cu mine… când am nevoie de o îmbrăţişare, să aibă cine să mi-o dea… când am nevoie de un cuvânt de alint, să aibă cine să mi-l spună… când am nevoie pur şi simplu să adorm în braţele cuiva şi să nu-mi mai dea drumul niciodată, să aibă cine să mă ţină… Am crezut întotdeauna că viaţa a fost crudă cu mine şi a făcut tot posibilul să-mi arate că ea conduce. M-am înşelat. De fapt, ea doar încerca să-mi arate drumul către tine. De fapt nu iubim de mai multe ori.. iubim o singură dată, restul timpului ne amăgim cu câte o pasiune trecătoare… Ai simţit vreodată cum în preajma persoanei iubite îţi tremură buzele numai când te gândeşti că din clipă în clipă te-ar putea săruta? Ai simţit vreodată atunci când te-a luat de mână cum sufletul tău încearcă să descuie temniţa trupului şi să se înalţe, să se contopească cu sufletul persoanei iubite? Ai simţit vreodată bucuria unui sărut? Bucuria unei atingeri de mână, fugare, pătimaşe, care comprimă în ea toată esenţa dulce a păcatului? Ai simţit vreodată cum buzele persoanei iubite te ard atunci când te ating, cum pielea îţi freamătă atunci când mana ei te atinge? Dacă nu ai simţit asta niciodată înseamnă că nu ai iubit… Mă visez lângă tine, cu capul pe pieptul tău.