Simți aici? Aici e inima, care a renăscut cu mare fast.
Vezi aici? Aici îmi tremură sufletul la fiecare atingere a ta.
Închide ochii…Boema poveste de dragoste, în care tu ești eu și eu sunt tu, dar ăsta e doar un clișeu, nu, iubito? De fapt noi știm foarte bine că oglinda aia de acolo e crăpată și ne face urâți și diformi, hai s-o aruncăm și să ne oglindim unul în altul.
De ce să-ți fie frică? Și ce dacă vine furtuna, când tu stai înghesuită la pieptul meu și-mi numeri nuanțele pielii…
“Ştiu că în seara asta tu mă minţi,
Ea aruncă cu cioburi sparte după el
Sunt doar clipe colorate
Vreau să mă iubeşti fără regret
Promit să fiu singurul tău defect.”
Te iubesc.
Astea sunt singurele cuvinte colorate şi delicate care îmi gâdilă gândurile mereu, care îmi fac inima să bată la unison cu a ta, şi care mă ţin în viaţă. Să nu îndrăzneşti să mă dezamăgeşti. Erotmorfismul mă fascinează. Îmi amintesc prima zi, respectiv prima noapte în care ne-am cunoscut,în luna august. Parcul,melancolizat de iubirea perechii umane care-i stă în preajmă,se însufleţeşte şi este în stare să presimtă fiorii pasiunii; astfel, se uneşte şi el cu razele lunii. Strălucirea selenară nu mai este rece, ci se intensifică şi “străbate” parcul , inclusiv pe el.
Seducţia vizuală se produce într-un dublu sens.
Nu se poate închipui un elogiu mai mare adus femeii căriea Natura – ea însăşi simbol al perfecţiunii - să îi recunoască, astfel, splendoarea absolută. Emoţia satisfacţiilor unice, plenitudinea trăirilor sentimentale, transfigurarea a sinelui bărbătesc în actul îmbrăţişării femeii divinizate – sunt răvăşitoare din punct de vedere sentimental.
Tonul masculin este cald,intim,afectuos sugerând dialogul pasional dintre doi (posibili ) îndrăgostiţi. Într-o solitudine deplină,el se simte fericit, iar ea se simte măgulită, încât iubirea pământească devine nemuritoare şi capătă accente divine. Singura indiscreţie o comite lumina lunii, şi în strălucirea ei pasională, îşi răsfrânge razele asupra cuplului îngemănat într-o singură “fiinţă” : ” Şi te află strânsă-n braţe,/Dulce dragoste bălaie…”
Versurile acestea exprimă realitatea. Îmbrăţişare accentuată de ” stai liniştit o să fie bine “. Ai ascultat cu urechea lipită de pieptul şi inima mea aceste cuvinte care le-ai stors şi le-ai prefăcut într-un zâmbet când le-ai auzit.
Se aşezase în faţa ei. Fumul de ţigare îi trezea simţurile, trăgea însetat, avid. Drumul atât de cunoscut şi bătătorit de urma paşilor săi în trecerea sa prin viaţă era doar drumul spre ea. Un zâmbet şters înecat de fum îşi făcea loc timid. Zâmbea din cauza ei, îl dorea atât de mult, se bucura sub orice atingere sau privire a sa, dar el… Dar el dorea sa îi ofere un nou, să o facă să se bucure de frumuseţea dragostei, de puritatea sentimentelor.
Concluzia?! Este echivalentă cu primele două cuvinte cu care am început această postare.
Nu ar trebui considerate poveşti de dragoste numai cele împărtăşite, în care un El iubea o Ea, şi Ea îi răspundea pe măsură. Dar când o Ea iubea un El şi El habar n-avea?!
El habar n-avea, în sensul că nu percepe câtă iubire îi este destinată. Iluziile care se creează, care dau impresia unui viitor strălucit, sau cel puţin aşa credeam, sunt false. Am obosit să creez aceste iluzii. Au tot venit schimbări în viaţa mea care mi-au dat de înţeles că viitorul “sună bine”, dar au fost şi acestea false. Realitatea este că, trecutul a fost cu lucruri bune şi rele, şi viitorul va fi la fel. Prezentul însă…mă stârneşte, mă provoacă. Mă provoacă să iubesc mai mult, să dăruiesc, să zâmbesc, să fiu atentă la cei din jurul meu care îmi dau impresia falsă de ‘prieteni’, şi să simt totul la intensitate maximă. Ultimile 6 luni au fost ireale, la care mă întreb şi acum dacă am visat sau dacă a fost realitate. Iubirea ne poate face să ameţim la un moment dat. Şi ne trezim brusc şi realizăm că avem acolo,lângă noi persoana care ne iubeşte şi care ne aşteaptă,aşteaptă să faci şi tu acelaşi lucru, dar într-un mod unic,special.
Cantitatea de iubire pe care o poate oferi fiecare dintre noi celuilalt este infinită. Realitatea mă provoacă să întrec infinitul. A început să îmi fie dor doar de o ” simplă ” îmbrăţişare, de o privire, de o atingere uşoară a mâinii, de un ” te iubesc”.
De ce a început să-mi fie dor doar de o simplă îmbrăţişare ?!
Când vine din partea celui iubit, şi îi simţi inima cum sare la tine în piept,această senza
ţie unică, care te face să zâmbeşti pe umărul lui, care îţi dă fiori, te marchează. Este o îmbrăţişare ,de care trebuie profitată la maxim, atunci când o primeşti. Dacă vine din partea amicilor,ai acel sentiment că nu eşti singur, că ai pe cine să te bazezi, că ai cui să îi împărtăşeşti o parte din iluzii,din realitate,că ai pe cine asculta la rândul tău. Simţi afecţiunea totală, prin această îmbrăţişare. Cele puternice exprimă pentru mine dorul acumulat faţă de acea persoană,şi afecţiunea pe care mi-o poartă. Mereu am îmbrăţişat puternic; vreau ca persoana respectivă să simtă că îi transmit toată iubirea,prietenia,sentimentul de nedespărţire.
De ce a început să-mi fie dor de o simplă privire ?!
Atunci când el mă priveşte, se rupe totul în jurul meu,devine alb. Un decor alb în 
care noi 2 suntem culorile. Culori care se amestecă şi rezultă o nuanţă care ne caracterizează. Nuanţa iubirii noastre. Raza vizuală îmi transmite din adâncul inimii lui tot ceea ce ar vrea să îmi spună prin cuvinte. Contemplarea celei iubite, cu această privire pătrunzătoare, este mortală. Şi totuşi, zâmbetul îmi inundă faţa şi mă face să-l întreb de fiecare dată când simt acea privire ” Ce este?”. Răspunsul vine prompt însoţit de un zâmbet ” Nimic.” Atât este nevoie. Poate vi se pare banal, lipsit de importanţă, de intensitate, dar privirea şi modul în care eşti privit conturează spaţiul invizibil care ne desparte ochii, spaţiu care se anulează odată cu un sărut.
De ce mi-e dor de o atingere uşoară a mâinii ?!
Ticul involuntar prin care palpez lucruri şi piele este prezent mereu. Sunt o fire mai melancolică, din păcate. Mi-aş fi dorit să fiu mai stăpână pe mine şi pe sentimentele mele, şi să nu mă mai pierd cu firea. Dar această atingere uşoară a mâinii, care practic mă avertizează că el este acolo, şi mă ţine, mă protejează mă face să-mi revin. Este ca o “mână de ajutor”. De exemplu,se întâmplă uneori să am o stare de nechef în anumite zile. În acele zile, spre seară când mă văd cu el , şi îmi atinge mâna, simt că îmi redă toată energia care mi-a lipsit de-a lungul acestor zile ratate. Când mă ia de mână, aş vrea să nu-mi mai dea drumul niciodată, să merg cu el de mână peste tot, ca un accesoriu. Cu toate astea, el este accesoriul inimii mele. Şi nu, nu este o iluzie.
De ce mi-e dor de cuvântul “te iubesc” ?!
Toţi ştiţi de ce. Toţi simţim nevoia să auzim acest cuvânt. De obicei eu nu-l, pentru că nu trebuie spus mereu. După aceea devine un cuvânt uzual ca oricare altul de exemplu ” ce mai faci?”. Trebuie simţit. Iubitul/iubita daca nu aude acest ‘te iubesc’ des, are impresia că nu îl/o iubim, sau că ne-am răcit. Nu este adevărat. Te iubesc , constă în multe lucruri – o îmbrăţişare, un sărut, o mângâiere/privire, un zâmbet,etc. Este totalitatea acţiunilor afective pe care noi le aplicăm pentru persoana iubită. Şi când îl rostim, îi confirmă celulilalt, dragostea noastră puerilă,adâncă, puternică şi eternă, pe care i-o purtăm. În Dex, iubirea este cam aşa
IUBÍRE s. 1. amor, dragoste, (înv. și reg.) iboste, (înv.) libov. (~ dintre doi tineri.) 2. v. iubit. 3. v. dragoste. 4. v. patimă.
Pentru mine dragostea este totdeauna nouă. Indiferent dacă am iubit o dată, de două, de zece ori în viaţă – suntem mereu în faţa unei situaţii pe care nu o cunoaştem.
Iubirea ne poate duce în iad sau în rai, dar undeva ne duce întotdeauna. Trebuie să o acceptăm, pentru că ea este hrana existenţei noastre. Dacă o refuzăm, vom muri de foame văzând ramurile pomului vieţii încărcate de roade, fără a cuteza să întindem mâna şi să culegem fructele.Trebuie să căutam dragostea acolo unde suntem, chiar dacă asta ne-ar costa ceasuri,zile,săptămâni de decepţii şi tristeţe. Căci în clipa în care pornim în căutarea iubirii , şi ea porneşte în întâmpinarea noastră. Şi ne salvează.
Mi-am amintit de o vorbă care zicea : “Inima are raţiuni pe care raţiunea nu le cunoaşte. ”
Inima are taine pe care nicio raţiune nu le pătrunde.
Această postare este pentru Bassu’ şi Bogllio. Pentru că ei ştiu despre ce vorbesc !
Am înteles că raţiunea mă poate înşela şi dezamăgi. Dar dacă o pun în slujba inimii mele, ea devine un aliat foarte preţios.
şi toate acestea înseamnă … Să stii să trăieşti cu adevărat.
Am încetat să retrăiesc trecutul si să mă preocup de viitor. Astăzi, trăiesc prezentul, acolo unde se petrece întreaga viaţă. Astăzi trăiesc clipa fiecărei zile.
Toate se scurg ca şi nisipul din clepsidră, absolut orice trece mai devreme sau mai târziu, însă iubirea e cea care nu ţine loc de ură, regrete, e veşnic tânără într-un suflet bătrân de încercări eşuate. La bătrâneţe iubirea poate fi zglobie ca un copil de 5 ani, furtunos de profundă, nebună ca un bolnav dintr-un azil. Iubirea e cea care ne vindecă de orice păcat şi ne curăţă de orice nelegiuire. De aceea, trenul meu mai are un vagon care transportă iubirea de la simţire la raţiune şi viceversa. Dar tot un paradox rămâne: raţiunea spune un lucru, iar inima dictează altceva. Fantastic cum se duelează acestea două pentru afrodisiacul care excită sufletul - iubirea.
“Avem timp pentru toate. Să dormim,
să alergăm în dreapta şi în stânga,
să regretăm ce-am greşit şi să greşim din nou,
să-i judecăm pe alţii şi să ne absolvim pe noi înşine,
avem timp să citim şi să scriem,
să corectăm ce-am scris, să regretăm ce-am scris,
avem timp să facem proiecte şi să nu le respectăm,
avem timp să ne facem iluzii
şi să răscolim prin cenuşa lor mai târziu.
Avem timp pentru ambiţii şi boli,
să învinovăţim destinul şi amănuntele,
avem timp să privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp să ne-alungăm întrebările,
să amânăm răspunsurile,
avem timp să sfărâmăm un vis şi să-l reinventăm,
avem timp să ne facem prieteni, să-i pierdem,
avem timp să primim lecţii şi să le uităm după-aceea,
avem timp să primim daruri şi să nu le-nţelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp pentru puţină tandreţe.
Când să facem şi asta murim.”
Octavian Paler – Avem timp
- Te iubesc. L-am auzit spunându-mi.
- Eu învăţ să te iubesc. I-am răspuns.
Îşi aprinse o ţigară.
- Crezi că a venit momentul adevarului? – întrebă el.
Ştiam la ce se referă.
Jarul ţigării îi lumina din când în când faţa. M-a prins de mână şi am stat aşa câteva clipe. L-am mângâiat atunci pe păr.
- Nu trebuia să întrebi – am răspuns – Dragostea nu pune multe întrebari,deoarece,dacă începem să gândim, începe să ne fie frică. E o frică inexplicabilă, nu poate fi exprimată în cuvinte. Mâine poţi pleca, dar ne vom aminti totdeauna miracolul acelor zile, iubirea romantică,posibilitatea,visul.
- Dar începând de azi dimineaţă, inocenţa îmi este conturată in chip misterios. Nu încerca să înţelegi, fiindcă numai o femeie poate şti ce vreau să spun.Descopăr din nou dragostea, şi pentru asta e nevoie de timp.
Îşi luă mâinile de pe părul meu şi mă mângâie pe faţă. L-am sărutat uşor pe buze şi am plecat.
Nu ştiam la drept vorbind de ce procedasem aşa. Nu ştiam dacă o făcusem ca să mi-l apropii şi mai mult sau ca să-i las lui toată libertatea.
Ziua fusese însă lungă. Eram mult prea obosită ca să mai gândesc.
“Nu vreau să mai stau de vorbă cu întunericul din mine”, mi-am făgăduit mie însămi,închizându-i definitiv uşa Celeilalte.
Am deschis fereastra şi, o dată cu ea, inima. Soarele a inundat încăperea, şi iubirea mi-a inundat inima.
Un sunet mi-a întrerupt gândurile – un sunet ascuţit,prelung. Inima dădu să-mi sară din piept.
Facă-se voia ta, Doamne. Căci tu cunoşti slăbiciunea inimii fiilor tăi şi dai fiecăruia doar povara pe care o poate duce. Căci Tu îmi înţelegi iubirea – întrucât ea e singurul lucru cu adevărat al meu, singurul lucru pe care-l voi putea duce cu mine în viaţa viitoare. Fă ca ea să rămână curajoasă şi pură,capabilă să trăiască mai departe, în ciuda prăpăstiilor şi capcanelor lumii.
Pe nesimţite, am început să plâng. Tristeţea îmi invada inima, mă inunda. Era mai puternică decât temerile, decât incertitudinile mele meschine, decât încercarea de a-mi ţine sub control fiecare secundă a vieţii.
Mult timp am luptat împotriva inimii mele fiindcă îmi era frică de tristeţe, de suferinţă, de abandon. Totdeauna ştiusem că adevărata iubire era mai presus de toate acestea şi că era preferabil să mori decât să încetezi a mai iubi.
Şi, în clipa asta, descopeream că şi eu eram capabilă de iubire. Chiar dacă ar fi însemnat despărţire,singurătate,tristeţe,iubirea îşi merită fiecare bănuţ din preţul ei.
Iubirea poate fi descoperită doar prin actul iubirii.
Aşa cum a reuşit draga mea ‘ Blondix ‘ să-mi ridice moralul şi prietenul ei, aşa am reuşit să fiu o persoană împlinită astăzi. Pe lângă ideologia discreţionară care am postat-o astăzi, s-a întâmplat opusul conţinutului de acolo.
Mama…a reuşit într-un final să devină o femeie fericită. Se ve căsători cu omul pe care l-a iubit. Da! S-au împăcat. Astazi mi-a zis ‘ dragostea trece peste orice obstacole ‘. Nu obişnuiam să cred în citatul ăsta. Dar dat fiind faptul că mi-a permis să ajung la celălalt ‘suflet’ al meu am crezut în el. Mă bucur mult pentru prietena mea Blondix, că este fericită şi este iubită ! Şi sper să rămână în continuare acest lucru în viaţa ei. Sper să aibă parte de toate momentele frumoase pe care i le pot oferi viaţa. Draga mea prietenă…aş vrea să-ţi zic că am atins apogeul ‘fericirii’. Dumnezeu e undeva acolo sus, şi mi-a oferit o rază de lumină. A venit curcubeul în viaţa mea. Ştii…după ploaia de lacrimi pe care am avut-o în ultimile 2 luni, poate chiar şi mai mult, a apărut şi curcubeul ! Ştiu la ce-ţi zboară gândul ‘ Oare a lăsat-o să fie cu EL? ‘
Răspunsul vine prompt : DA.
Acuma nu rămâne decât să-ţi imaginezi cât de împlinită pot fi. Poate şi că optimismul care m-a stăpânit în ultima săptămână m-a ajutat,şi mai ales vorbele tale şi ale multor oameni buni, printre care şi Bogllio. S-a terminat cu melodiile triste, cu tot ce a fost gri până acum. Zâmbetul îmi stăpâneşte chipul şi-mi luminează sufletul.
Draga mea prietenă, îţi doresc să ai parte de ceea ce am avut eu astăzi mereu. De multă iubire, şi linişte sufletească. Şi de omul pe care-l iubeşti. Să lupţi pentru el, pentru că după cum vezi,aşa cum zicea şi mama ‘ dragostea învinge orice obstacole ‘. Stop cadru.
As vrea sa ma misc, sa fug, sa fac tot ce mi-am dorit vreodata. Sa evadez, sa nu mai scriu, sa te iubesc pana-mi cade inima pe asfalt in farame mici, maturata de praf si de gunoaie…
Lasa-ma sa te iubesc de la distanta, te las sa piei din calea mea. Te eliberez precum un crescator de porumbei il lasa pe unul dintre ei sa zboare cu un biletel legat de piciorusul drept… Ar spune tot ce n-am zis vreodata, te-ar complimenta cum n-am vrut niciodata sa o fac; ti-ar oferi o amintire care o indragesc. Te-ar iubi si s-ar deschide ca o carte, cartea ta preferata. Citeste-ma printre randuri pagina cu pagina, metafora cu imagine, amintire cu suspin… Iubeste-mi amintirea daca eu nu pot sa fiu iubita. Iubeste, iubeste, iubeste. Lasa-ma sa te iubesc.
Ma tem ca, daca m-ai iubi, mi-ar exploda tamplele de atata fericire. Tampla dreapta mi s-ar prelinge pe sani si pe coapse si s-ar scurge intr-o crapatura de pe podea.Tampla stanga s-ar desprinde de mine si, delirind, ar pluti in nestire pana cand s-ar izbi de o stea. Totusi, te rog mult, iubeste-ma.Promite-mi că nu vei pleca, nu vei pleca nici azi, nici mâine, nici niciodată..
